2024-2025

     

Scurt istoric

Liceul Petru Maior Reghin

        Evenimentele de dupa 1 Decembrie 1918 au creat cadru favorabil apariției primului liceu din Reghin, astfel  anul 1919 este certificatul de naştere al şcolii ce azi este cunoscută ca și Liceul Tehnologic ”Petru Maior” Reghin.
       Liceul a funcţionat până în anul 1930 în clădirea de pe str. G. Coşbuc, unde se află azi magazinul „Romarta”. În anul şcolar 1930 / 1931, Liceul de Stat din Reghin s-a mutat pe str. „Petru Maior” nr. 34 (în spatele Spitalului Orăşenesc ). După al doilea război mondial, începând cu anul 1947 cursurile liceului se vor desfăşura în clădirea din strada Şcolii în care se află acum Gimnaziul de Stat „Augustin Maior”. În perioada 1948 – 1956, liceul a funcţionat ca „Şcoală pedagogică”, absolvenţii acesteia primind diplomă de învăţători. Începând cu anul 1956, liceul funcţionează ca „Şcoală Medie de 10 ani” iar în anul 1957 primeşte denumirea de Şcoală Medie nr. 1 „Petru Maior”. În anul 1964, Şcoala Medie nr. 1 „Petru Maior” se mută pe strada Pomilor, în actuala clădire a Gimnaziului ”Florea Bogdan” Reghin şi s-a numit „Liceul Teoretic Nr. 1”. În anul 1971, Liceul Teoretic Nr.1 este transformat în „Liceul Industrial de Mecanică”. Începând cu anul 1982 , Liceul Industrial de Mecanică se mută în actuala clădire de pe str. Gării, nr. 20 şi primeşte denumirea de „Grup Şcolar de pe lângă I.M. Republica Reghin”, numele de „Petru Maior” fiind uitat. În anul 1994, cu prilejul împlinirii a 75 ani de existenţă, liceul primeşte denumirea de „Grup Şcolar „Petru Maior”.

         Din 2012 până în anul 2021 funcționează sub denumirea de Liceul Tehnologic „Petru Maior” Reghin conform OMECTS 3283 din 17.02.2012.
         În prezent școala noastră poartă denumirea de COLEGIUL „PETRU MAIOR”,  are un total de 1347 elevi, repartizați în  55 clase, aparținând învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional.

        An de an școala noastră se remarcă prin elevii calificați la fazele județene și naționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare și prin activități care au devenit tradiții precum: balul bobocilor, balul strugurelui, serbări de Crăciun, acțiuni de voluntariat, de ecologizare  excursii, colaborări și schimburi de experiență,  parteneriate cu alte școli.



.